Telefoane ascultate: Sute de mii de români au fost interceptați în ultimii ani

de: George Stanciu
18 05. 2017

Judecătoriile și tribunalele din România au aprobat un număr uriaș de cereri de interceptare, astfel că zeci de mii de români au avut telefoanele ascultate în ultimii ani.

Avocatul Radu Chiriță a luat decizia de a trimite către fiecare instanță din țară câte o cerere prin care solicita informații despre numărul de solicitări de autorizare a interceptărilor. Acesta a cerut informații pentru intervalul 2010 – septembrie 2015, dorind să afle atât numărul cererilor admise, cât și pe cel al cererilor respinse. 

Acesta arată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dat, inițial, un răspuns, deoarece Chiriță nu își justificase interesul, în timp ce unele instanțe au susținut că nu au asemenea date. După ce avocatul a făcut plângeri administrative, însă, se pare că datele au apărut ca prin minune și au fost trimise. De asemenea, au existat instanțe care nu au oferit datele, dar există și cazul CSM, care a furnizat date incorecte.

Telefoane ascultate: cum arată cifrele obținute

Astfel, Radu Chiriță a adunat date de la 173 de judecătorii dintr-un total de 176 și de la 40 de tribunale dintr-un total de 42. În plus, există datele de la cele 15 curți de apel, de la instanțele militare și de la ICCJ, iar cifrele arată astfel.

S-au făcut 109.946 cereri de interceptare a telefoanelor în intervalul de timp analizat. Dintre acestea, 102.729 de cereri pentru telefoane interceptate au fost admise. Cu toate acestea, Chiriță punctează că o cerere include mai mult de un singur telefon, iar acesta estimează că au fost ascultați cel puțin trei români pe fiecare cerere. Astfel, aproximativ 300.000 de români ar fi fost ascultați în acești cinci ani, arată avocatul pe blogul său.

De asemenea, 61 de instanțe din țară au admis 100% dintre cererile pentru telefoane ascultate, Tribunalul Galați având acest procentaj pentru aproape 3000 de cereri. Pe de altă parte, există și exemple ceva mai pozitive, cum ar fi cele ale instanțelor militare, al Judecătoriei Pitești sau al Judecătoriei sector 5. În plus, se remarcă Tribunalul Suceava, unde 39% dintre cereri au fost respinse.

Lista completă a cererilor venite la instanțe și a celor aprobate o puteți consulta aici.